Dacia Manifesto Concept Car

Articol de Andreea Vîlcu

Echipa studioului de design dedicat dezvoltării vehiculelor Dacia e formată din peste 30 de specialiști. Parte din Renault Group, Studioul de Design Dacia e împărțit între cei care vin cu primele idei și schițe, până la echipa care se ocupă de culori și materiale, designerii de interior și exterior și inginerii, care ajută la construcția automobilelor în uzina de la Mioveni.

În procesul de realizare al unui automobil, cel mai des se pornește de la un moodboard care servește drept inspirație echipei. Spre exemplu, noile culori ale modelelor Dacia reflectă un spirit aventuros, sunt inspirate din culorile pământului și a pădurii sau a teracotei.

După ce schițele sunt realizate și aprobate, ingineria se ocupă de concepția habitaclului – adică tot spațiul interior al autovehiculului, destinat șoferului și pasagerilor. Următorul pas este dezvoltarea prototipurilor, care sunt mai aproape de mașinile pe care o să le vedem în showroom și trafic. Prototipurile sunt testate de echipele de inginerie, în timp ce în uzină echipele lucrează la partea de industrializare.

În uzină se construiesc prototipuri care sunt ulterior testate, pentru toate ajustările și verificările necesare. În mod tradițional, procesul de dezvoltare al unui nou vehicul durează aproximativ patru ani, însă obiectivul este să ajungă la doi.

Aici e și frumusețea și provocarea procesului: întâlnirea designului cu nevoile de inginerie, din care să rezulte un produs final la un preț accesibil pentru client, conform filozofiei companiei.

Conceptul Manifesto este un proiect pe care Dacia l-a realizat pentru salonul auto de la Paris, gândit ca o mașină care să însemne libertate, aventură și inspirat din natură. Este un concept car fără uși, geamuri sau parbriz, husele scaunelor sunt impermeabile, detașabile și se transformă în saci de dormit în câteva secunde, iar farul este și el detașabil și poate fi folosit ca lampă. Foarte multe materiale provin din surse reciclate și reciclabile cum ar fi principalele elemente din plastic ale caroseriei – o tendință ecologică și sustenabilă pe care Dacia și Renault au adoptat-o. De aceea, pielea naturală nu mai este folosită la interior pe mașinile de serie, ci materiale alternative.

Chiar dacă nu va fi transformat într-un vehicul în serie, sunt anumite elemente care au fost transferate pe modelele reale, cum este, de exemplu, YouClip – un sistem care permite fixarea cu ușurință a unor accesorii utile și modulabile, cum ar fi un suport pentru telefon sau geantă.