Meet the artists | BDF YOUNG

Diana Ursan, un profesionist în domeniul artei contemporane activ în București.

Istoric de artă la bază, Diana este doctor în arte vizuale, cu o teză susținută în cadrul Universității Naționale de Arte din București în 2020 și dedicată analizei scenei și pieței de artă contemporană românească în perioada 2000-2020. Între 2015-2023 a fost director artistic pentru Galeria Ivan, unde a lucrat îndeaproape cu artiști români și străini, în expoziții locale și internaționale, iar între 2013-2015 a fost curator pentru Galeria AnnArt din București. În paralel a scris despre artă contemporană în numeroase publicații și a colaborat în proiecte curatoriale și editoriale, printre care cele mai notabile sunt cercetarea pentru ampla monografie dedicată artistului Paul Neagu publicată de JRP Editions în 2023 și munca de asistent curator în proiectul Geta Brătescu - Apariții, ce a reprezentat România în cea de-a 57a ediție a Bienalei de la Veneția în 2017.

Albert Kaan a participat in cadrul Diploma 2016 cu proiectul Forward.

Albert Kaan este un artist a cărui practică traversează o gamă extinsă de medii, de la sculptură, instalație și desen la fotografie, video și performance. Lucrările sale sunt prezentate atât pe plan local, cât și internațional, în contexte variate, cu accent pe intervențiile în spațiul public. Adesea, aceste acțiuni sunt ulterior reconfigurate în spațiul galeriei sub forma unor fotografii, lucrări video sau obiecte, devenind urme și extensii ale gestului inițial. Practica sa se fundamentează pe performativitatea vieții cotidiene și pe estomparea graniței dintre spațiul personal și cel public. Artistul își transformă propriul cadru domestic și experiența intimă într-un teritoriu comun, un spațiu de negociere și joc deschis publicului. Născut în România la câțiva ani după căderea regimului comunist, Albert Kaan trăiește și lucrează în București și în mediul rural din Gulia, două contexte care influențează direct temele și direcțiile practicii sale artistice.

Forward (2016). Noua evoluție provine din informații, și rezultă din doua tipuri de informații: analogice si digitale. Cea digitală provine din inteligența artificială. Cea analogică rezultă din biologia moleculară. Evoluția devine acum un proces centrat în mod individual, emanată din nevoile și dorințele individului, și nu un proces extern, pasiv, în care individul este doar la bunul plac al colectivului. Cușca metalică redusă la minima reprezentare, este o aluzie la mecanismele industriale și la societate într-un peisaj urban contemporan. Aceste minerale crescute pe suprafețele organice, iau treptat forma unei coloane vii sau a unui ghem. Încet, încet se formeaza mici excrescențe tăioase, ca un cocon, realizând denivelări dealungul corpului. Lucrul la scară l-a ajutat să înțeleagă aceste structuri în sensul că ele singure își găseau locul în spațiu, devenind obiecte monumentale, obiecte dure, care au o prezență. Albert Kaan pune accentul pe prezența atunci când spune că de foarte multe ori lucrarea vorbește de la sine și nu se referă la ceva prea explicit ci la faptul că ea îi dă înțelesul abia după ce “s-a nascut” fizic, există și el o poate vedea.

Alexandru Ranga a participat la Diploma 2018 cu proiectul Matt, iar în 2020 cu proiectul Rat''AT''At.

Alexandru Ranga este un tânăr artist vizual român, a cărui practică sculpturală se dezvoltă prin metal sudat, unde electricitatea devine atât instrument, cât și prezență conceptuală. Lucrează cu fragmente de metal unite prin curent electric, permițând energiei să participe direct la actul creației. Practica sa explorează comportamentul social și relațiile interpersonale, traduse în forme fizice. În lucrările timpurii apar frecvent referințe teriomorfe, care estompează granița dintre om și animal. Aceste forme hibride sugerează comportamente instinctuale și tipologii recurente, reflectând tipare care modelează experiența colectivă.

Matt (Licență). Proiectul a pornit de la un simplu joc de șah care a stârnit un curs amplu în înțelegerea materiei, prin relaționarea individului în societatea actuală. Instalația a fost gândită pe perioada unui an de zile, fiind apoi realizată, din punct de vedere fizic, în decursul a cinci luni de zile. Tehnicile alese au fost forjarea metalului prin utilaje de îmbinare (sudură prin arc electric) și diferite ustensile de degresare. S-au folosit substanțe improvizate pentru coroziune, cu scopul de a realiza diferite nuanțe prezente în obiectele din Instalație.

Rat''AT''At (Disertație). Proiectul este realizat în decursul ultimului an de master. Alexandru folosește metalul ca principală formă de exprimare din dorința de a sugera asprimea din spatele câmpului său vizual în relație cu elementul pe care ulterior îl metamorfozează. Îmbrățișeză cu bucurie acest element și îl consideră definitoriu propriului caracter.

Anca Vintilă Dragu a participat la Diploma 2016 cu proiectul Oul ideatic, iar în 2018 cu proiectul #ANTROPO-CIBERNETICUS.

Anca a studiat Ceramica la Universitatea Națională de Arte din București (UNArte), unde a obținut licența și masteratul în Arte Decorative în 2018. Din 2017 este membră a Uniunii Artiștilor Plastici din București. Practica sa artistică explorează ceramica sculpturală, la intersecția dintre meșteșug și artă conceptuală, precum și ceramica funcțională cu un limbaj minimalist, orientat spre integrarea artei în viața cotidiană. Este fondatoarea brandului de design în porțelan „Una ca Luna – one of a kind”. A realizat patru expoziții personale în România și participă constant la expoziții și bienale internaționale de artă contemporană și ceramică în Spania, Belgia, Italia, Austria, Germania, Finlanda, Polonia, Danemarca, Portugalia. A participat la rezidențe artistice în China, Danemarca și Ungaria. Coordonează expoziții pentru Galeria de Artă Contemporană Galateea.

Oul ideatic (Licență). Oul ideatic reprezintă geneza procesului de creaţie, arealul de intuiţii, trăiri, încercări, pe care artistul le parcurge pentru a da naştere unei lucrări de artă. Ceea ce propun privitorului este o idee filosofică tradusă vizual în porţelan, ce sugerează că în spatele obiectului de artă, ce pare simplu şi armonic, există un proces de gândire, nelinişte, complex şi abraziv, ce lasă esenţa să răzbată, numai în momente de graţie inspiraţională. Interiorul Oului ideatic conţine un univers de forme reprezentând căutările creaţiei, contrastând cu suprafaţa sferei, simbol al perfecţiunii către care tinde orice artist. Colajul de forme geometrice, ce contrastează cu structurile organice, sugerează combinaţia gândirii structurate cu dezordinea căutării creative. Lucrarea este realizată din porţelan, prin tehnica colajului ceramic, o tehnică mixtă ce combină modelajul cu turnarea. Unele obiecte sunt glazurate parţial şi arse la 1200ºC.

#ANTROPO-CIBERNETICUS (Disertație). Observaţia artistei se vrea o simplă sinteză vizuală a noii paradigme a atitudinii umane în public, iar personajele se vor arhetipuri de postură şi atitudine, comportamente de masă recente, ce frapează. Ceea ce este comun, în ultimul timp, este ataşamentul de tehnologie, smartphone, tablete, căşti, mijloace de locomoţie. Acest ataşament este vizibil, mobilul a devenit o prelungire a mâinii, iar folosirea lui schimbă comportamentul social. Ca artist vizual, Anca Dragu dorește să surprindă impactul acestor noi obiceiuri de comportament social, respectiv gestica, senzaţia de autism asumat şi nu va aborda componenta etică sau critică a acestor noi obiceiuri.

Andrei Nuțu a participat la Diploma 2018 cu proiectul Metanoia.

Andrei Nuțu (n. 1996, Piatra Neamț) a studiat pictura la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca și activează în prezent în București, ca artist reprezentat de Galeria Sector 1. Practica sa explorează imaginea ca structură stratificată, construită prin acumulare, unde fragmente istorice, culturale și personale sunt desprinse din narațiunile lor și reasamblate într-o sintaxă vizuală contemporană. Interesat de dialogul dintre diferite perioade artistice, investighează figura umană și simbolismul acesteia într-un spațiu tensionat între tradiție și transformare, sacru și profan. În lucrările recente, urmărește recuperarea și reinterpretarea tehnicii frescei în context contemporan.

Metanoia (Licență). Propunerea proiectului „Metanoia” este de a aborda un subiect care e deja un topos, în aproape toate curentele istoriei artelor, dar a cărui prezență, în artele vizuale recente, este marginalizată. E vorba de spiritualitate și de locul ei în societatea contemporană. Proiectul problematizează domeniul din perspectiva relației complexe dintre corp și suflet. Pentru a putea cunoaște dimensiune sacră, este necesară o schimbare a percepției asupra dimensiunii profane, schimbare exprimată adecvat prin conceptul de „metanoia”. Astfel, „metanoia”, adică trecerea de la o frecvență a existenței la alta, s-ar putea produce pornind exact de la experiența estetică a lecturii vizuale care o reprezintă. Lucrările reflectă starea conflictuală de tranziție sau chiar de extaz, posibilă pe granița dintre cele două dimensiuni. Accentul nu cade pe culoarea și pe vitalitatea lumii concrete, ci pe lumina interioară intrinsecă realității, dar perceptibilă doar la nivel spiritual.

Bogdan Matei a participat la Diploma 2020 cu proiectul Arta și Inteligența artificială. Cum am decis să ma joc cu arta, lumea și nimicul.

Bogdan Matei (n. 1995) este artist vizual și asistent universitar la Universitatea de Vest din Timișoara. Practica sa explorează relația dintre artă și tehnologie, investigând intersecția dintre spațiul fizic și cel virtual și modul în care acestea se influențează reciproc. Lucrările sale au fost prezentate în contexte internaționale și instituții de prestigiu, precum Ars Electronica Festival, Kunsthalle Bega, Bucharest Biennale 10, MNAC București, La Gaîté Lyrique, ICR Roma, ICR Londra și Fundația ArtEncounters. Într-o realitate dominată de fluxuri continue de informație, de transferul accelerat al datelor și de proliferarea realităților virtuale, practica sa devine un spațiu critic de reflecție. Metadatele, relicvele internetului, compoziția digitală și modelarea 3D configurează un circuit autoreferențial care menține o falsă cultură și o permanentă nevoie de noutate. În acest context, obiectul de artă este repus în discuție: ce mai înseamnă materialitate într-o lume a stocării în cloud?

Arta și Inteligența artificială. Cum am decis să ma joc cu arta, lumea și nimicul (Disertație). Matei realizează ,,un nou univers” virtual ce funcționează după alte legi decât cele ale fizicii tradiționale. Simularea acestui univers reprezintă o ilustrare a modului în care ar putea funcționa inteligența artificială. Lucrarea va fi completă în momentul introducerii în ecuație a factorului uman, acest dialog fiind posibil cu ajutorul unui software programat să interacționeze la impulsurile transmise de mișcare. Practic, un senzor de proximitate analizează mișcările publicului și le traduce în limbajul binar. Această instalație nu presupune o inteligență artificială veritabilă, ci simulează modul în care aceasta din urmă ar putea acționa în momentul întâlnirii cu un om. Această lucrare este un exercițiu de imaginație, ce ar avea loc dacă un obiect de artă ar fi angajat într-un dialog direct cu vizitatorul și care, în urma expunerii lui în diferite medii și forme, ar putea da naștere perceperii unor noi perspective.

Daniel Roșca a participat la Diploma 2016 cu proiectul Dezumanizare/Umanizare.

Daniel Roșca este un artist contemporan român care locuiește și lucrează în Michigan, SUA. Practica sa a evoluat de la pictură expresionistă figurativă către abstracție și action painting, extinzându-se la instalație, video și ceramică. Lucrările sale explorează relația dintre oameni și degradarea mediului și impactul psihologic asupra omului. În L'acqua che Trema (Atelier 35, 2021) a transformat pictura în lightbox-uri, iar în Solastalgia (Strata Gallery, 2023) a integrat ceramică și video. A expus în Europa și SUA. Practica sa face vizibile anxietatea ecologică și efectele ei tăcute asupra psihicului uman.

Dezumanizare/Umanizare (Disertație). Lucrarea sa disertație este un demers de observare a pierderii anumitor calități general umane și transpunerea lor în pictură, sub forma unor reprezentări a stărilor sufletești. Este o analiză, demers al gândirii sale începând de la realizarea stării dezumanizate la care se poate ajunge , în contrast cu rezultanta concluziilor pe care le-a tras în timpul realizării lucrărilor de dizertație. Datorită complexității subiectului acesta a considerat că cele mai mari șanse de a se apropia de esența lucrurilor nu este aceea de a încerca a înțelege teoretic subiectul ci, din contră, să pornescă pe acest drum din perspectivă personală. Astfel poate face o analiză sinceră a propriilor trăiri, observând cu claritate fiecare aspect care contribuie la pierderea calităților umane și în ce fel se produce aceasta. Dezumanizarea, ca proces, poate fi un proces reversibil. Aruncând vechile haine, te poți reâmbrăca în cele noi, adică vechile veșminte ale autenticului și naturalului în ființarea ta ca om. Este o convingere care este izvorâtă și din experiența pe care mi-a oferit-o această adevărată cucerire artistică. Arta se poate dovedi astfel un mijloc de refacere, nu doar pentru practicanții ei, ci și pentru beneficiari.

Denise Lobonț a participat la Diploma 2017 cu proiectul Decontextualizare, iar în 2019 cu proiectul Florari.

Denise Lobonț este absolventă a Universității Naționale de Arte din București. Practica sa constă într-o abordare documentaristă care scoate la iveală stereotipuri din societatea contemporană, propunând contra-narațiuni prin care constructele sociale sunt chestionate și expuse. Pornind de la o meditație fotorealistă asupra experienței temporale la licență, în anul 2017, progresează spre observații antropologice, sociale și autoreflexive după absolvirea masterului, în 2020. Lucrările sale au fost expuse la Torino Esposizioni; Sala de Expoziții a Academiei de Arte Frumoase din Viena, precum și la Galeria Posibilă din București.

Decontextualizare (Licență). Proiectul explorează tema timpului. Ideea proiectului se bazează pe o „rupere” din contextul vieţii de zi cu zi. Este un proiect prin care sunt redate aspecte ce ţin de confruntarea omului cu rapiditatea trecerii timpului şi meditaţia asupra acestui fapt. Pentru realizarea proiectului a fost folosit iniţial filmul care a fost, mai apoi, prezentat prin câteva cadre. Cele trei cadre alese au fost ulterior transpuse prin desen pe hârtie de format mare.

Florari (Disertație). Acest proiect se concentrează pe vânzătorii de flori care prezintă o înfățișare macho în contrast cu meseria sensibilă a lucrului cu florile. Acest documentar creativ este o observație a masculinității toxice și a sănătății mintale, și încurajează exprimarea emoțiilor sensibile, asociate cu feminitatea, fără ca acestea să fie reprimate de bărbați. Recent, acest loc istoric din București a fost evacuat de poliția locală. Artista consideră că aceasta a fost cauzată de interese politice și un sistem administrativ corupt, care a profitat de perioada pandemiei, și asociază interzicerea autenticității cu refuzul societății de a renunța la constructe sociale false. Lucrarea a fost realizată în 6 luni, timp în care Denise a ținut legătura cu florarii prin Facebook.

Diana Baltag a participat la Diploma 2019 cu proiectul Ca să mă întorc.

Diana Baltag este o artistă care trăiește și lucrează în București, absolventă a UNArte, departamentul Grafică (licență și master), și Art Director al editurii americane Small Harbor Publishing. Practica sa explorează teme precum vulnerabilitatea și relația cu mediul înconjurător. Folosind acuarele, creioane și plante presate, creează desene și portrete alegorice de diferite dimensiuni, care oglindesc interesele sale actuale. Evoluția artistică evidențiază trecerea de la joaca din copilărie (colectarea și presarea plantelor) la un mod matur de a privi și chestiona realitatea.

Ca să mă întorc (Licență). Tema lucrării de licență este amintirea casei natale, a casei părintești, reprezentată prin intermediul desenelor și obiectelor. În casa natală noi trăim copilăria permanentă, aceasta ne îngăduie să visăm în pace, este colțul nostru de lume, este adăpostul nostru. Reprezintă un loc în ne-am mai aflat și care a rămas la fel dar la care ne putem întoarce pentru a măsura schimbarea noastră. În cadrul licenței sunt reprezentate vizual amintirile ce privesc locuința, casa natală, materializate sub forma unor desene și obiecte, amplasate sub forma unei instalații. Au fost realizate de asemenea și obiecte din pasta de modelaj, obiecte care au existat, însă în prezent există doar în amintiri. Sunt prezente și obiecte (re)găsite în casă, toate contribuind la reliefarea propriilor trăiri. Lucrările care alcătuiesc instalația sunt realizate în tuș.

Diana Grigore (DAIA) a participat la Diploma 2019 cu proiectul În sfârșit, te-am găsit, iar în 2021 cu proiectul Frica nu are păr.

Daia – Diana Grigore este ilustrator și designer grafic, cu licență și master în Design Grafic și Comunicații Vizuale, stabilită în București și activă ca freelancer. Fascinată constant de ceea ce o înconjoară, își propune să exploreze atât lucrurile care ne aduc bucurie, cât și cele care ne provoacă disconfort, teamă sau furie. Lucrările ei se conturează prin forme fluide, culori vibrante și un caracter ludic, ușor nostalgic. Își găsește inspirația în natură, în desenele copiilor și în micile gânduri sau întâmplări ale vieții de zi cu zi.

În sfârșit, te-am găsit (Licență). Prinși între ecrane, nu apucăm să ne ducem gândurile până la capăt și atunci ele se pierd printre zeci de notificări. „Te-am găsit, în sfârșit'' își propune să capteze atenția de la început până la sfârșit, neîntrerupt, prin crearea unui univers interactiv pe hârtie, într-un limbaj vizual, viu colorat. Cititorul nu mai este pasiv, ci activ, întrucât prin fiecare pagină pe care o citește ajută personajul să crească la propriu, dintr-un gând mic, vărsat în realitate, într-o fetiță cu gânduri mari. Compozițiile alternează între simplitate și complexitate, culorile sunt puternice și saturate, fiecare pagină fiind atent structurată pentru a menține cititorul prezent în realitatea nou-creată. Dincolo de formele jucăușe și textul colorat, proiectul își dorește să atragă atenția asupra lipsei noastre de atenție, pierdută printre ecrane.

Frica nu are păr (Disertație). „Frica nu are păr” reprezintă o carte cu rol inversat, o carte „scrisă” de copii cu rolul de a-i învăța pe adulți despre propriile frici. Pornind de la întrebarea adresată copiilor „dacă frica voastră ar fi un personaj, cum ar arăta ea?”, cartea prezintă o călătorile în mintea copiilor, un ghid al fricilor care se îndepărtează de cărțile clasice create de adulți pentru copii. Daia a ilustrat cele 36 de personaje-frici, alături de cele 6 exerciții pentru gestionarea anxietății, realizate de psihoterapeutul Oana Șerbu. Astfel, s-a născut acest proiect cu viziuni ludice în care frica nu are păr și nu se ascunde după deget.

Fotografii: Andreea Călărașu

Emi Balint a participat la Diploma 2016 cu proiectul Fals ierbar, iar în 2018 cu proiectul Memorii.

Născută în 1994, în București, România, Emi Balint a studiat Grafica la Universitatea Națională de Arte, București între 2013 și 2018, și Ilustrație la Hochschule für Grafik und Buchkunst Leipzig, 2014. Este membră în Clubul Ilustratorilor din România din 2014. Pe lângă jobul de graphic designer pe care îl are 8h/zi, a ilustrat seria de 8 cărți „Dar Motan”, Editura Nemira, „Unicornul Fabian și trotineta Greta”, Editura Univers, “Inelul fermecat” - proiectul Bare Rroma. Colecționează lucruri mici din natură, obiecte mici de porțelan, cărți poștale, amintiri și gânduri fragile. Desenează despre frici, lucruri mărunte, flori și plante sălbatice, uneori oameni sau animale care trăiesc în pădure și îi place, de asemenea, să scrie povești scurte.

Fals ierbar (Licență). Prin lucrarea de licență a dorit săă scoată în evidență nevoia oamenilor de a se apropia din nou de natură, de a redescoperi frumusețea și importanța lucrurilor mici, poate neînsemnate pentru unii. A dorit să păstreze ceva ce nu se poate păstra, ceva ce este efemer. Proiectul a început din nevoia de a fi înconjurată de plante, de natură și din interesul pentru detalii și lucruri mărunte. A realizat, astfel, un fals ierbar, fals tratat de botanică, care în același timp are un aer de jurnal și în care să găsească însemnări, obiecte mici, domestice, „nimicuri”, semințe de la diferite plante, fragmente de text, de citat, jocuri de cuvinte. Însă falsul ei ierbar este diferit de ierbarele obișnuite deoarece a fost realizat cu ajutorul cunoașterii subiective, din plăcere, și nu printr-o cunoaștere obiectivă sau din necesitatea de a studia și de a afla importanța științifică a anumitor plante, cu toate că intenția seamnănă. A realizat o serie de lucrări cu plante din apartament, plante moarte și presate sau vii, pe care le- strâns de-a lungul timpului, un fel de inventar, iar ca tehnică a folosit acuarela și creion pentru a reda mai bine transparența petalelor și a frunzelor. Pe lângă acestea, a făcut și o carte mică ce cuprinde colaje-hibrid din diferite frunze, aparținând unor diferite specii de copaci și pomi.

Memorii (Disertație). Seria de lucrări intitulată “Memorii” este un laborator, o căutare personală a cunoașterii de sine prin arborele genealogic și amintiri, dar și o prezentare a universului mic, familiar. Tema proiectului cuprinde mai multe subiecte printre care: familia, casa, spațiul domestic, amintiri, memorii, arhive, inventar, colecții, lucruri mărunte, fotografii de familie. Prin lucrările sale, artista a încercat să surprindă un simț al memoriei, al amintirilor prin ștergerea sau dezintegrarea imaginilor. Personajele sunt uneori izolate și par șterse, încețoșate, ca și cum ar fi pe cale să dispară sau să se confunde cu spațiul și să se piardă în timp. Lucrările sunt realizate în creion, creion colorat și acuarelă, pe hârtie sau pe straturi de calc, redând caracterul specific fotografiilor vechi și prețiozitatea acestora. A dorit, așadar, ca prin acest proiect să încerce să creeze noi amintiri prin intermediul amintirilor familiei sale. „Oare amintirile sunt ceva ce avem sau ceva ce am pierdut?”

Fernando Diaconu a participat la Diploma 2019 cu proiectul Trecerea timpului din perspectiva tatălui și bunicului meu, iar în 2021 cu proiectul Filofteia.

Fernando Diaconu (n. 1996, Piteti, România) este un artist vizual care trăiește și lucrează în București. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, cu master în Grafică în 2021. Practica sa artistică se concentrează în principal asupra desenului ca mediu de reflecție și analiză a memoriei afective, într-un proiect început în 2018 și dezvoltat continuu pâna în prezent. Pornind de la experiene personale și situații cotidiene, lucrările sale reconstruiesc fragmente de viață filtrate prin mecanismele memoriei. În acest proces, realitatea trăită este reconfigurată prin desen într-un spațiu al rememorării, unde evenimente aparent banale capată o dimensiune introspectivă și meditativă. Practica sa explorează modul în care amintirile se transformă în timp, cum detaliile se estompează sau se reconfigurează, iar anumite momente capătă o încărcătură emoțională diferită atunci când sunt privite retrospectiv. Figurile și situațiile reprezentate apar adesea ca scene suspendate între document și amintire, între realitatea trăită și reconstrucția ei mentală. Compozițiile sunt marcate de o anumită economie de mijloace și de o atenție acordată gestului desenat, în care linia devine atât instrument de reprezentare, cât și formă de gândire vizuală. În multe dintre lucrări apar intervenții textuale discrete, care funcționează ca note, reflecții sau fragmente de gând retrospectiv, sugerând relația dintre imagine și memorie. Prin acest tip de abordare, desenul devine nu doar un mijloc de reprezentare, ci și un mod de a articula experiențe intime și de a le transforma în imagini capabile să activeze o memorie colectivă a unor trăiri comune — nostalgie, apropiere, regret sau conștientizarea fragilității timpului și a caracterului efemer al momentelor cotidiene.

Trecerea timpului din perspectiva tatălui și bunicului meu (Licență). Tema a luat naștere în mintea lui odată cu dispariția lor fizică, ce a generat o întreagă stare de cercetare. Relizarea unei cărți a oferit posibilitatea unei alegorii vizuale. Cartea este împărțită în două capitole ce povestesc viața lor, șirul întâmplărilor fiind puse cronologic. Desenul a fost împletit cu fotografii alb negru, text și pagini scrise ce oferă cititorului șansa de a cunoaște șirul evenimentelor. Prin modul în care cartea este făcută, cititorului îi este oferită senzatia că ia parte la acțiune. A ales să folosească un desen figurativ având ca instrumente de limbaj plastic creion și acuarelă, iar ca suport-hârtia. O mare parte a lucrărilor sunt alb negru. Acuarela a jucat rolul unui element plat și neutru ce a uniformizat toate jocurile de linie. S-a ferit de repetivitate, folosindu-se de diverse tipuri de linie, pornind de la groasă-subțire, vibrată, întreruptă, punctată. Încă de la început, toate lucrările au fost privite ca un tot unitar.

Filofteia (Disertație). Proiectul lui Fernando Diaconu pentru disertatie are în centru povestea vieții bunicii lui. Fernando a căutat să evidențieze sinceritatea, profunzimea și acuratețea istorică cu care se investighează viața unui om. Tema "Filofteia" răspunde alegoric unei simple întrebări: merită viața unui om de vârsta a treia povestită? Pornind de la această idee, autorul a realizat o serie de lucrări, experimentând cu tehnici precum degradara materialelor textile, imprimare foto și desen. Proiectul s-a finalizat printr-o carte despre viața bunicii lui. Instalația cu desene și obiecte reale oferă privitorului șansa de a simți autenticitatea temei. Scopul acestui proiect este de a oferi oamenilor șansa unei reîntoarceri în trecut, de a privi activ viata unui om. Autorul a căutat să vorbească atât vizual, cât și textual despre experiențele prin care bunica sa a trecut în cel de-al doilea Război Mondial. "Filofteia" are în centru o întreagă călătorie sub forma unei povești vizuale despre viață și speranță.

Hunor Tóth a participat la Diploma 2022 cu proiectul Am mai fost pe aici, dar ei nu mă cunosc.

Hunor Tóth (n. 2000) este un artist vizual din România, care în prezent locuiește și creează în navetă între Budapesta (HU), satul său natal, Tăureni (RO), și Odorheiu Secuiesc (RO). În 2024, și-a finalizat studiile de masterat la Universitatea de Artă și Design Moholy-Nagy din Budapesta, specializându-se în Fotografie. În practica lui artistică se concentrează în mod constant asupra vieții rurale și a diferitelor sale aspecte. Este interesat să exploreze și să documenteze viața rurală prin intermediul fotografiei pentru a pune în evidență tradițiile și cultura rurală. Este interesat de modul în care comunitățile rurale se redefinesc, se adaptează și se schimbă în fața provocărilor contemporane. Lucrările sale combină fotografie pusă în scenă cu fotografie documentară. Această combinație este un element definitoriu al practicii sale artistice.

Am mai fost pe aici, dar ei nu mă cunosc (Disertație). Cu trei ani în urmă, artistul Hunor Tóth s-a mutat dintr-un sat mic într-un oraș mai mare pentru studii. Pe măsură ce se apropia de finalul studiilor, nu se putea împăca cu ideea de a se întoarce în satul natal. Confruntat cu faptul că oamenii de acolo alcătuiesc o comunitate destul de închisă, unde arta nu este recunoscută și nu este considerată o profesie, s-a întrebat cum ar fi să se întoarcă și să trăiască din nou zi de zi acolo, după trei ani de absență. El dorește să experimenteze în mod creativ cu ideea de întoarcere, pentru a găsi răspunsuri la întrebarea: Este reintegrarea posibilă? Dacă da, cum funcționează acest proces?

Ioana Tocoaie a participat la Diploma 2019 cu proiectul Configurații alterate, iar în 2021 cu proiectul Periplu oniric.

Ioana Tocoaie este artistă vizuală, absolventă a Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, unde și-a finalizat studiile de licență și master. Parcursul său artistic a început timpuriu, fiind marcat de numeroase premii, burse, respectiv participări expoziționale. Demersul ei artistic este reprezentat de o serie de poezii vizuale, eliberate de limitele convenționale ale realității. Plante, animale redate cu un estetism naiv și un personaj feminin ce devine o emblemă arhetipală a feminității sacre, a protecției și a misterului. Lucrările nu reprezintă o simplă reconstituire a realului, ci un colaj de fragmente extrase din cotidian, fuzionate cu alterări subtile, deformări și accente ce evocă imaginarul basmului.

Configuraţii alterate (Licență). Proiectul „Configuraţii alterate”, reprezintă o desfigurare a realului, profilul naturii oglindit prin anumite gesturi spontane şi redând astfel un univers paralel. Lucrările reprezintă un colaj de elemente preluate din lumi diferite, o construcţie artistică a viitorului, bazându-se pe resursele generoase ale originilor. Prin intermediul instrumentului creator, s-a detaşat de formele clare date de natura lumii exterioare cât şi interioare, cromatica şi figurile animaliere, deformându-le şi creând nişte relatări fantastice. Lectura imaginii este realizată prin tuşe, linii şi fascicule de culoare ce sunt aşternute pe pânză, înscrise patetic în câmpul imaginii, din care aluziile la realităţile vizuale nu au disparut complet.

Periplu Oniric (Disertație). Proiectul este conturat prin colarea a două elemente esențiale și anume mimesis-ul, fragmente recognoscibile oglindite din lumea reală și latura fantastică dedusă din anamorfoză. Efortul de unificare a elementelor precizate anterior este expus pe o serie de colaje digitale ce au devenit ulterior lucrări de dimensiuni variate prin intermediul gestului pictural. Toposurile spațiilor create sunt imperfecțiunile, deformările, joncțiunea, formele hibride și elemente a lumii formelor vizibile. Un joc de forțe, de lumini, stări, o poezie vizuală contaminată de o cromatică puternică, toate acestea transpuse pe o serie de 15 lucrări de dimensiuni variate, transpuse prin intermediul picturii. Amalgamul de fragmente ce traversează întreaga dimensiune a pânzei poate duce la prezența sinesteziei sau a faptului că fiecare individ poate regăsi în cadrul lucrării un singur element ce îi declașează o pleiadă de răspunsuri.

Irina Motroc a participat la Diploma 2021 cu proiectul Memoria Apei, iar în 2023 cu proiectul Aici am stat.

Irina Motroc este o artistă vizuală care trăiește și lucrează în București și Viscri. A absolvit studiile de licență și master în cadrul Departamentului de Grafică al Universității Naționale de Arte din București. Artista explorează relația dintre memoria personală și istoriile colective, precum și felul în care spațiile, imaginile și experiențele își schimbă sensul în funcție de coordonatele atribuite. Lucrează cu grafică, fotografie, obiect și video și construiește narațiuni vizuale despre absență și prezență, transformare și reconstrucție. În centrul acestui demers se află reinterpretarea unor elemente provenite din arhiva personală, din spații marcate de memorie și din urmele unor prezențe dispărute, aduse în contexte noi, unde pot genera schimbări de perspectivă și o dimensiune speculativă.

Memoria Apei (Licență). “Memoria Apei” este un demers de chestionare a autenticității amintirilor, materializat printr-un proces de descifrare, dezmembrare și realcătuire a structurii acestora. Rolul proiectului este de a readuce în conștient fragmente care alcătuiesc ansamblul personalității noastre. Proiectul are ca bază de lucru arhiva de fotografii a familiei autoarei și este conturat prin două direcții în jurul unui subiect central - raportarea la copilărie. Prima direcție, constituită dintr-o serie de 8 gravuri în aquatintă, aduce în discuție pierderea identității - odată cu trecerea timpului memoria devine volatilă, uneori se poate vedea ansamblul, alteori doar anumite aspecte sunt evidențiate, detaliile se pierd, imaginea se deformează. Cea de-a doua direcție, redată printr-un desen în laviu de tuș și cărbune, a fost concepută în ideea unei transpuneri peste timp. Lucrarea de mari dimensiuni își propune să trezească în privitor senzația unui contact aproape fizic cu amintirea. Universitatea Națională de Arte din București | Facultatea de Arte Plastice | Proiect Licență | Coordonatori: Lect. Univ. Dr. Ovidiu Croitoru

Aici am stat (Disertație). „Aici am stat” documentează reconstituirea unui spațiu prin filtrul memoriei, cartografierea unui cadru interior prin încercarea de a reconstrui o imagine, alăturând părți dintr-o memorie fracturată. Proiectul surprinde încercarea de a reconstitui amintirea unei case, indexarea unei emoții, un proces care implică apropierea atât a unui gând din trecut, cât și a unui loc prezent, reconectarea, explorarea și înțelegerea spațiului într-un context actual. Este adusă în discuție transformarea, sugerând modul în care natura preia treptat controlul asupra zonelor create de om și subliniază persistența acesteia în a-și recăpăta spațiul și a redefini peisajul. Proiectul are ca scop construcția unei narațiuni vizuale care pune în prim-plan ideea de absență, dar și ceea ce ia locul absenței, explorând modalități prin care acestea pot fi reprezentate și interpretate, folosind materia organică ca bază pentru a recompune și pentru a crea un dialog între prezent și memorie.

Lera Kelemen a participat la Diploma 2018 cu proiectul Disposition: A practical Guide Toward Performing Space.

Lera Kelemen (n. 1994) este o artistă care trăiește și lucrează la Londra. Practica ei urmărește forme de susținere, contenție și conservare a fragilității. Prin sculptură, instalație și asamblaj, lucrează cu recipiente, înveliri și structuri de expunere pentru a pune în scenă momente surprinse ca mise-en-scène. Lucrările ei se situează între arhivă personală, aranjament celebratoriu, muzeu și department store, unde mutabilitatea, dorința și visul rămân în tensiune, între strângere și abandon. Kelemen a absolvit Royal College of Art în 2022 și a prezentat patru expoziții personale, precum și mai multe expoziții de grup.

Disposition: A practical Guide Toward Performing Space (Licență). Proiectul de față pornește de la o lucrare de cercetare cu numele „Institutional Mapping". Built environment-ul (spațiul social) descrie un spațiu funcțional. Producția artistică, pe de altă parte, are nevoie de un spațiu gol a cărei funcționalizare să și-o asume integral. „Disposition" se construiește pe această idee, subliniând relația spațiu-utilizator. Artistul este responsabil de crearea unui sistem care oferă acestui spațiu o funcție, care include, pe de o parte, ceea ce Sol LeWitt numea „mecanismul ce generează arta” sub forma unui cod normativ, iar pe de altă parte, aplicarea lui. User Manual este un manual de instrucțiuni ce funcționează ca un algoritm care prin caracterul lui normativ convenționalizează un set de semne, integrându-le în spațiu (White Cube). Asemenea spațiului instituțional, spațiul artistic devine un spațiu normativ, populat sau implementat conform unor instrucțiuni.

Livia Fălcaru a participat la Diploma 2017 cu proiectul The Dictionary of Obscure Sorrows.

Livia Fălcaru este artistă vizuală și ilustratoare freelance de +10 ani. Munca ei este influențată de emoții subtile, experiențe personale dar și fascinația pentru lucrurile simple și frumoase pe care le observă zi de zi. Artista a reușit în timp să își dezvolte o amprentă vizuală distinctivă și își descrie procesul creativ ca fiind în constantă adaptare la evoluția sa ca om. Cu toate că ilustrațiile sale sunt învăluite de culori vibrante și vesele, subiectele abordate aprofundează realități sau emoții uneori inconfortabile care servesc drept mediu pentru o comunicare onestă cu publicul. Printre colaborările sale se află nume precum: Meta, Vans, Vogue, The Guardian, The Washington Post etc.

The Dictionary of Obscure Sorrows (Licență). „The Dictionary of Obscure Sorrows” este un compendiu de cuvinte inventate de John Koenig, menite să umple un gol în limbaj. Ele au fost create pentru a defini senzaţii şi emoţii pe care cu toţii le simţim, dar pentru care nu avem deja o denumire. Dicţionarul conţine o serie de termeni inventaţi de autor şi însoţiţi de ilustraţii realizate de Livia Fălcaru. Acest proiect doreşte să refacă adevăratul înţeles al cuvântului tristeţe (satis, din latină) care, la origine, înseamnă împlinire. Cuvintele din dicţionar nu au fost inventate cu scopul de a intra în uzul zilnic, ci mai degrabă pentru a reuni singurătăţile care au ca numitor comun anumite trăiri şi amintiri.

Mihai Popescu a participat la Diploma 2017 cu proiectul Expediția.

Născut în Târgu Jiu și stabilit ulterior în București, Mihai a studiat economia, iar mai apoi a urmat studiile de licență și master în design textil la UNArte București. Este co-fondator al studioului de design Graphomat, unde se implică în proiecte de curatoriere, mentorat și serigrafie. În paralel, își dezvoltă o practică artistică centrată pe explorare, cu un caracter speculativ și efemer, lucrând cu medii mixte și instalații, într-o abordare liberă și neconvențională a procesului artistic.

Expediția (Disertație). O exagerare de titlu asumată, expediția semnifică cunoaștere, abordarea unui subiect romantic precum natura, imersia într-un spațiu cunoscut doar din perspectiva naivă a copilăriei, căutarea acelui 'ceva' care să trezească interes spre un demers creativ, posibilitatea eșecului, lupta cu natura, ploaie, frig, fulger. Apoi găsirea acelei curiozități naturale ce te atrage: feriga, secerat, cărat, uscat, drumul către București, vopsit, imprimat, putrezit, amprente în lut, ipsos, acid sulfuric. Apoi schițe, fotografii, machete, experimente, judecat idei peste idei, iar în final n-a vrut să renunțe la nimic; a ajuns la carte. Jurnalul expediției le cuprinde pe toate, bune și rele. Expediția nu s-a terminat.

Nadina Stoica a participat la Diploma 2019 cu proiectul Intimitatea a fost o fantezie, iar în 2021 cu proiectul Cuibăreala grai nu are.

Nadina Stoica (n. 1997, România) este o artistă din Constanța, în prezent stabilită în București. A absolvit studiile de licență și master în cadrul departamentului de Fotografie și Imagine Dinamică al Universității Naționale de Arte din București. Practica sa artistică analizează relațiile subtile dintre corp și spațiu, intimitate și peisaj, defragmentarea memoriei și a identității, adesea fiind tratate din punct de vedere psihologic sau fenomenologic. Proiectele sale evoluează prin observație, scriere și experimentare vizuală, poziționând fotografia atât ca instrument de investigație, cât și ca proces reflexiv. Demersul artistic al Nadinei se remarcă prin coerența conceptuală cu care fiecare serie de lucrări contribuie la clădirea mitologiei personale a artistei.

Intimitatea a fost o fantezie (Licență). „Intimitatea a fost o fantezie” este un jurnal fotografic ce-și propune să identifice cauza conturării sinelui actual. Întoarcerea în timp prin intermediul albumelor de familie și rememorarea aproape obsesivă a momentelor cheie din copilărie au împins-o pe Nadina să revină la origini. Lucrarea urmează structura cauză-efect, prezentând atât trecutul encriptat, atent păstrat, cât și prezentul involuntar. Inițial, proiectul a fost gândit să fie transpus într-o publicație alcătuită doar din fotografii, însă procesul de lucru, călătoria atât interioară, cât și fizică au determinat apariția unei instalații, în care se plasează cartea. Aceasta este alcătuită dintr-un paravan poziționat în formă de „U”, ce are rol de izolare, crearea unei intimități doar aparente. Pereții exteriori ai paravanului sunt acoperiți cu notițe și schițe din jurnalul personal în format brut. Cel de-a doilea element este soclul, realizat pe modelul DIY, în interiorul căruia sunt sigilate flori adunate din satul natal.

Cuibăreala grai nu are (Disertație). Proiectul Cuibăreala grai nu are chestionează fragilitatea locuirii și a omului contemporan aflat în era neo-nomadismului. Criza locuirii se resimte din ce în ce mai puternic în rândul oamenilor, fiind influențată de factori politici, economici și sociali, dar și de avansările tehnologice care încurajează la flexibilitate și mobilitate, forme de adaptare esențiale. Astfel, această criză ridică întrebări cu privire la problematica identității personale și la fragilitatea artistului aflat în căutarea esenței locuirii, pentru care a locui nu înseamnă doar a avea un acoperiș deasupra capului, ci, mai mult de atât, înseamnă a se oglindi. Dorința de a se oglindi în toate lucrurile cu care se înconjoară, inclusiv în pereții, ușile și ferestrele casei, generează o formă de efemeritate a ideii de apartenență, societatea contemporană fiind sub semnul unui tranzit continuu, un flux aproape haotic de sosiri și plecări.

Credit foto: Cătălin Soto @sotosigur (IG)

Nicoleta Mureș a participat la Diploma 2019 cu proiectul Lumea în oglinda digitală.

Nicoleta Mureș este o artistă a cărei practică investighează relația dintre corp, tehnologie și infrastructurile sociale care modelează experiența contemporană. Lucrările sale combină imagine digitală, video, AR, AI și instalații prin care explorează modul în care vizibilitatea, munca și emoțiile sunt mediate de sisteme tehnologice și economice. Practica ei s-a dezvoltat de la observații asupra gesturilor cotidiene către proiecte care analizează cultura productivității și condițiile de existență în mediile digitale. A prezentat lucrări în expoziții, festivaluri și rezidențe artistice în orașe precum Madrid, Berlin, București, Atena, Londra, inclusiv în contexte dedicate artei media și experimentale.

Lumea în oglinda digitală (Licență). Personajele lucrărilor au fost create în programe de animație 3D, apoi au fost adăugate, prin colaj digital, în camerele unei locuințe cu scenografie proprie. Având ca element repetitiv aluminiul, această suprafață lucioasă, argintie sugerează fluxurile exterioare și fluxul interior al fiecăruia dintre noi, individul nu mai este decât o interfață, o suprafață de contact artificială. Astfel, protagoniștii oglindesc felul în care suntem controlați și domesticiți de tehnologie, ducând o existență de ființe amorțite, inconștiente și inadaptate la mediul înconjurător. Ei se reconectează la realitate prin obiectele de uz casnic precum mătura, fărașul, aspiratorul, uscătorul de haine, care dezvăluie modul în care viața privată s-a schimbat odată cu Internetul și cum conflictul dintre "real și virtual" ne invadează zona de confort.

Norica-Ioana Popescu a participat la Diploma 2023 cu proiectul Fusei aici, făcui asta!.

Norica-Ioana Popescu (n. 1999, București) este artistă și cofondatoare a galeriei Don’t F With a Dream. A absolvit Universitatea Națională de Arte din București, unde a obținut licența (2021) și masteratul (2023) cu specializarea Pictură. Și-a completat studiile de licență în Franța, la École Supérieure d’Art et Design Grenoble-Valence, iar pe cele de masterat în Italia, la Accademia di Belle Arti di Roma. În prezent este înscrisă în programul doctoral al UNArte București. Artista explorează teme precum iubirea, memoria și identitatea. Prin pictură, creează ferestre simbolice către o lume interioară. Asemenea icoanelor, lucrările ei reprezintă o formă de sacralizare – a relațiilor interumane, a celor dragi ei și, prin extensie, a tuturor celor care sunt iubiți de cineva și sunt reamintiți sau comemorați prin intermediul lucrărilor ei.

Fusei aici, făcui asta! (Disertație). „Fusei aici, făcui asta!” reflectă originea artistei și a proiectului său masteral – spațiul Olteniei. Redarea prin pictură a locurilor originare, a membrilor familiei, a prietenilor și a ceea ce este important pentru ea oferă o imagine bivalentă, a lumii care o înconjoară, dar și a celei lăuntrice. Prin acest demers artistic, se încearcă descoperirea de elemente esențiale ale autoportretului interior, pentru a-l defini ulterior și a-l prezenta publicului într-o manieră personală și sinceră. Toate lucrările acestei serii au ca numitor comun dorința ca anumite realități să dăinuie. Din pensulă și din culoare, artista a plăsmuit imagini vibrante ale momentelor trecute, pe care le poate retrăi nu doar prin comemorări și vise, ci și prin artă.

Otilia Efros a participat la Diploma 2022 cu proiectul Toate darurile, iar în 2025 cu proiectul Stâlpnici.

Născută în București, Otilia a absolvit secția de scenografie a Liceului de Arte Plastice „Nicolae Tonitza” în 1994. A avut ocazia de a lucra pe marile scene de teatru românești și internaționale alături de o echipă remarcabilă până în anul 2004, când a decis să facă o schimbare importantă în cariera sa și să se dedice în întregime picturii bizantine. A studiat Artă Sacră Eclezială la Universitatea din București și a obținut autorizația de pictor bisericesc din partea Patriarhiei Ortodoxe Române. Din anul 2014 locuiește și lucrează în Timișoara, oraș de care se simte profund apropiată și în care s-a integrat pe deplin. Aici, preocupările și cercetările sale artistice s-au extins în zona tridimensională, fapt care a determinat-o să studieze ceramica și sculptura la Facultatea de Arte și Design din Timișoara, în perioada 2019–2025. În prezent, practica sa artistică se situează la intersecția dintre sculptură, obiect și instalație, acordând o importanță deosebită procesului de lucru și gestului manual, prin care ceramica devine purtătoare de experiență, timp și memorie materială. Fisurile, deformările, urmele de presiune sau de uscare sunt asumate ca elemente constitutive ale obiectului sculptural, nu ca defecte, ci ca indicatori ai procesului și ai temporalității materialului. În ultima perioadă lucrează predominant cu porțelanul, abordând forma prin tehnici tradiționale de construcție manuală, precum modelajul cu suluri suprapuse, lipite între ele și ulterior netezite — tehnică specifică ceramicii din cele mai vechi timpuri. Aceasta îi permite construirea unor volume stratificate de mari dimensiuni și rezistente, în care gestul repetitiv și acumularea materialului devin componente esențiale ale formei finale. Majoritatea expozițiilor sale au avut loc în România — unele cu tematică experimentală, altele cu caracter de târg — dar și în afara țării. În decembrie 2025 a obținut The Main Prize la concursul internațional de ceramică din Montelupo Fiorentino, Italia.

Toate Darurile (Licență). În acest proiect este abordat momentul când, din Cutia Pandorei, erup frica și anxietatea, minciuna și trădarea, sexualitatea incontrolabilă, sub diferite reprezentări stilizate redate prin forme ceramice sinuoase și îndrăznețe. Predomină figurile prismatice, care amintesc în mod simbolic de cutia Pandorei, a cărei suprafață este ,,accidentată’’ prin modelajul liber cu suluri suprapuse sau prin presare în negative din ispsos. Din ele se dezvoltă alte figuri, de data aceasta ovoide, care se contopesc formând volume senzuale, cu textură fină, evidențiate de glazuri cu efecte metalice, antichizate sau neglazurate. Materialele folosite la modelaj sunt gresia și lutul alb biscuitate la 9000C-10000C, urmând apoi etapa finală de glazurare cu ardere la 10300C-10500C.

Stâlpnici (Disertație). Proiectul de disertație intitulat ,,Stâlpnici" este o instalație sculpturală de tip architectural , desfășurată într-o compoziție spațială ce cuprinde 12 coloane din 44 piese, dintre care 4 conțin busturi. Lucrarea reprezintă o transpunere tridimensională a tematicii byzantine a sfinților asceți , cu referire directă la stâlpnicii canonici din iconografia ortodoxă răsăriteană, reinterpretată într-un limbaj contemporan, sculptural propriu. Artista a dorit ca această abordare ( oarecum sincretistă) să aibă rolul de a ancora lucrarea într-un context recognoscibil, de a crea o punte între tradiție ( materiale de execuție și tehnica folosită), între forma arhaică a credinței și limbajul plastic actual. Tehnica aleasă este modelajul liber, cu suluri din lut suprapuse și lipite între ele, uscate și arse la temperaturi până la 1050 grade Celsius în cuptor electric, după care s-a aplicat o patină din var pastă amestecat cu nisip, câlți și ciment alb pe unele suprafețe.

Ovidiu Toader a participat la Diploma 2016 cu proiectul Transcendental.

În practica sa artistică, Ovidiu Toader (n. 1991, Brașov, România) se mișcă cu fluiditate între sculptură, desen, fotografie analogică, obiecte găsite, materiale de arhivă și elemente naturale pentru a revizita trecutul personal și colectiv și a discuta temporalități alternative sau modalități de rescriere a viitorului umanității. Lucrările sale se raportează la evenimente globale actuale, dar se angajează în același timp în narațiuni antropologice și teorii alternative, trecând cu ușurință de la gândirea poetică, conceptuală la observația științifică. Concepute ca instalații imersive, proiectele sale funcționează după propriile legi narative și temporale, colonizând întregul spațiu expozițional. Vocabularul său vizual se exprimă printr-o debordantă originalitate și claritate formală, combinând elemente industriale și organice cu sculpturi și materie vie – mai exact, apă. Tehnica inovatoare pe care o folosește pentru sculpturile sale servește ca un răspuns conceptual pentru un demers de „împachetare” tridimensională aplicată informațiilor extrase din istoria umanității, fie ele la scară individuală sau colectivă.

Transcendental (Disertație). În “Transcendental”, artistul a transpus în formă dorința și nevoia omului de schimbare. A redat acel moment ce ne poate modifica prezentul prin meditație și transcendere, moment asemănător nașterii. Atunci când reușim sa depașim acea limita impusa de cunoasterea dobândită în urma unui experiment îndreptat în direcția simțurilor sau a percepției, reușim sa ajungem la momentele de transcendere. Sfarșitul unei stari si inceputul alteia, la fel ca sfarșitul unui sunet sau inceputul altuia, fac parte din realitate fiind plasate la granițele timpului. Dar aceste realitați nu se pot articula din perspectiva unui studiu artistic decât în intensitatea unei vieți interioare și nu in prelungirea nedefinita a duratei. In componența lucrarilor, timpul este redat printr-o panză alba curată ce invelește omul, aceasta purtând deasupra ei praful fin ce se așterne peste noi de-a lungul vremii. Cristalele lui pastreaza amintirile și gandurile ce ne formeaza întregul traseu linear al vieții. Intr-una din lucrări artistul a ales o reprezentare clara a noțiunii de timp, plecând de la forma unei semisfere. Forma obținută face apel la conceptul de timp.

Ștefan Curelici a participat la Diploma 2016 cu proiectul Proiecții structurale, iar în 2022 cu proiectul Privind peste hotare.

Ștefan Curelici a absolvit studii de licență și de master în cadrul Facultății de Arte și Design din Timișoara, specializarea Pictură și studii de licență în Filosofie. În prezent, desfășoară o cercetare doctorală pornind de la ideea de recontextualizare a motivul ruinei în arta contemporană, investigând modul în care acesta transcende nostalgia trecutului pentru a deveni un instrument critic și reflexiv. Temele centrale ale picturii lui Ștefan Curelici includ în general chestionarea configurării spațiului urban în relație cu interacțiunile sociale și introspecția personală. Acestea sunt redate printr-o abordare figurativă și o atenție acordată atmosferei create prin compoziție și culoare.

Proiecții structurale (Licență). Lucrarea de licență ”Proiecții structurale” reprezintă o incursiune în spațiul public urban printr-o viziune subiectivă ce se constituie vizual din două picturi în ulei cu dimensiuniile de 300x200 cm. Demersul de realizare al tablourilor este susținut de un parcurs de cercetare și dezvoltare a ideiilor care să pună în lumină aspectele conceptuale pe care se bazează picturile. Acest parcurs urmărește configurarea spațiului urban în timp și spațiu într-un context al vieții cotidiene ce este determinat de către factorii politici, istorici, științifico-culturali etc. Iar ulterior o deconstrucție a aceluiași spațiu impulsionată de desprinderea conștiinței de dinamica de zi cu zi a ansamblului exterior. Această desprindere suprimă concretețea fizică a spațiului și sugerează o senzație pregnantă de alienare și de vis conștinetizat. Astfel lucrurile ce păreau atât de concrete și prezente par a se îndepărta, soliditatea lor se spulberă, zgomotele din jur se estompează și se aud în surdină.

Privind peste hotare (Disertație). Lucrarea de disertație ”Privind peste hotare” este constituită din trei picturi. Subiectul central al picturilor este peisajul feroviar care, în acest context, devine un cadru meditativ. Imaginile picturale redau dihotomia dinte realitatea spațiului fizic percepută obiectiv și transcenderea ei, prin filtrul subiectiv al conștiinței, ce este modelat de dorințe, temeri, aspirații. Picturile trimit, prin atmosfera redată și prin motivele cuprinse, la teme precum melancolia și nostalgia. Deși acest demers este rezultatul unor preocupări personale, el se înscrie totuși în anumite tendințe din arta contemporană ce își au originea în romantism. Tehnicile de realizare ale lucrărilor sunt tradiționale, artistul folosind culori de ulei aplicate atât alla prima, cât și în straturi succesive pentru a obține efectele dorite.

Tania Șimonca a participat la Diploma 2020 cu proiectul You know, you don't know and you don't remember.

Tania a absolvit Facultatea de Arte Plastice, departamentul Pictură, în cadrul Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca, parcursul său academic incluzând experiențe internaționale precum programul de studii din Liège (Belgia) în 2018 și cel din Sichuan (China) în 2025. În prezent își continuă formarea la Royal Academy din Antwerp. Începând cu anul 2019, practica sa artistică se concentrează asupra tehnicii monotipiei, în jurul căreia a dezvoltat o serie amplă de lucrări, transformând-o în principalul său mediu de expresie. În paralel, Tania explorează și alte tehnici grafice și picturale. În 2025 a realizat o frescă de mari dimensiuni într-un spațiu public din Antwerp, extinzând astfel preocuparea pentru relația dintre imagine și spațiu în contextul urban. Oscilând între monotipie, diverse forme de gravură și pictură, lucrările sale se situează la granița dintre pictură și grafică. Deși utilizează frecvent o paletă monocromă, practica sa rămâne deschisă experimentului și variațiilor cromatice. Motive recurente precum fereastra, ușa, scena goală sau perspectiva distorsionată construiesc un cadru simbolic în care obiectele și spațiile capătă o încărcătură ambiguă. În aceste imagini, sensul nu este fix, ci se conturează prin relația dintre elementele compoziționale și privirea celui care le întâlnește. Astfel, fiecare obiect sau fragment de spațiu devine purtătorul unei valori simbolice modelate de experiența și memoria privitorului.

You know, you don't know and you don't remember (Licență). Principala sursă a preocupărilor se concentrează pe interrelația dintre loc, mediu, pamânt și problema individualismului. O interacțiune a prezenței fizice, a ființei umane cu natura, unde contradicția dintre a fi în control și a pierde controlul se propagă cu dificultate în distingerea realității de fantezie. Lăsând urmele dorinței să scape din realitate, individul creează propria lui zonă de confort, unde o varietate de obiecte și elemente duc la crearea unui paradis artificial.