CAMIL OCTAVIAN MILINCU

ARHITECTURĂ DE INTERIOR

Camil Milincu.jpeg

Camil Milincu este de profesie arhitect, absolvent al Facultăţii de Arhitectură şi Urbanism din Timişoara unde în prezent are gradul didactic de conferentiar universitar, cu activitate didactică la discipline de la ambele specializări (Arhitectură, Mobilier şi amenajări de interior). Activitatea sa profesională include proiectare de arhitectură, cercetare, design și realizarea de piese de mobilier. Pasiunea pentru arhitectura de interior s-a materializat de-a lungul timpului prin teza sa de doctorat, intitulată „Mobilierul în a patra revoluție industrială”, dar și prin crearea unor piese de mobilier care au câștigat premii în diverse competiții.